Nebunia Nucleara. O Istorie A Crizei Rachetelor Din Cuba

70,75 Lei

Vândut de: Lumea De Poveste

Beneficii :

✓ Deschiderea coletului la livrare

✓ 14 zile drept de retur

✓ Garanție inclusă

Cod produs: 9786060881018

Anul 1962 a reprezentat momentul uneia dintre cele mai încrâncenate și periculoase dispute din istorie, o veritabilă partidă de șah între SUA și URSS în care piesele au fost rachetele, bombardierele și submarinele nucleare. Amplasarea rachetelor în Turcia, respectiv Cuba, precum și problema Berlinului au fost elementele care au condus la o situație a cărei rezolvare părea imposibilă. Americanii și sovieticii, prin liderii lor, John F. Kennedy și Nikita Hrușciov, au ținut lumea în tensiune, fiecare amenințând cu folosirea armelor pe care le avea la dispoziție, inclusiv a celor nucleare. Deși erau două personaje diametral opuse, cu vederi și convingeri diferite, președintele de la Casa Albă și liderul de la Kremlin aveau însă același obiectiv: ambii evitau să folosească armele nucleare, pe deplin conștienți de consecințele dezastruoase ale unui asemenea gest. Pe baza documentelor, arhivelor, memoriilor și informațiilor strânse de la cei mai importanți actori ai crizei rachetelor cubaneze, reputatul profesor și istoric Serhii Plokhy reconstituie una dintre cele mai tensionate perioade prin care a trecut lumea în secolul al XX-lea, într-o poveste plină de învățăminte pentru generațiile viitoare.

Lumea De Poveste

Librarie Online - Jucarii - Articole pentru copii In lumea de poveste descoperi de la jucarii și articole pentru bebelusi pana la o multitudine de carti pentru copii si adulti.

vezi și alte produse de la acest vânzător

0

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%
Trebuie să fiți autentificat pentru a lăsa o recenzie!
Trebuie să fiți autentificat pentru a lăsa o întrebare!

Nici o altă ofertă disponibilă


Coș cumpărături